Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
In această epocă de deplină maturitate duhovnicească, arhimandritul Sofronie îl întâlneşte pe Cuviosul Siluan. In cartea sa, el face un portret fizic şi moral al sfântului şi relatează câteva dintre convorbirile lui Siluan la care a asistat sau despre care acesta i-a vorbit
Mulţumirea adusă pentru Sfânta Liturghie la care am participat păzeşte harul dumnezeiesc pe care l-am primit în timpul acesteia.Ceea ce aduce harismele lui Dumnezeu către om - spune Avva Isaac - este inima curată care se mişcă mereu într-o mulţumire neîncetat
Fiind preot, Stareţul a primit invitaţia bătrânului Iosif de a sluji Sfânta Liturghie la chilia lui de la Sfântul Vasile. După Sfânta Liturghie, Părintele Efrem i-a cerut bătrânului Iosif sa-l primească sâ-şi mărturisească gândurile. Iar pentru aceasta au rânduit o anumită noapte...
Despre minunile Sfântului Efrem cel Nou s-au scris multe mărturii pe care şi eu le-am citit în cărţile dedicate lui, cu bucuria de a-l descoperi pe acest mare Sfânt şi de a-i simţi prezenţa în harul şi dragostea cu care ne împărtăşeşte. Desigur, dacă eşti învrednicit să fii tu...
Era un oarecare măr foarte roditor în partea de miazăzi a mănăstirii de la Oakwood Plain (Derry), chiar în vecinătatea ei. Tânguindu-se locuitorii locului aceluia pentru amărăciunea cea peste măsură a rodului, Sfântul, într-o zi, toamna, a venit la el şi, văzând ramurile purtând...
Ieri am băut apă sfântă din milostivirea lui Dumnezeu iar astăzi îl cinstim pe slujitorul Tainei, pe Sfântul Proroc Ioan Botezătorul, care cu dreapta sa L-a botezat pe Domnul în Iordan. După cum vedem Biserica a rânduit ca a doua zi, după un mare praznic, să fie pomeniți cei care au...
Am pornit nu pentru că știam ce caut, ci pentru că nu mai puteam rămâne unde eram. Există un fel de foame care nu se hrănește cu pâine, un gol care nu se umple nici cu idei, nici cu peisaje, nici cu prieteni.
Ieri am sarbatorit Botezul Domnului in riul Iordan. Astazi praznuim, dupa cuviinta, pe cel ce s-a invrednicit sa-L boteze pe Fiul lui Dumnezeu, adica pe Sfintul Ioan Botezatorul si Inaintemergatorul. Ieri l-am preamarit pe Iisus Hristos Mintuitorul lumii, Care a cerut sa fie botezat de sluga...
Viata Sfintei Anastasia. Fericitul avva Daniil pleca odata din Schit impreuna cu ucenicul sau, voind sa ajunga la o manastire de maici care se afla in pustia mai de dinauntru, numita Tabenesi. Cand pustnicii care vietuiau in pustie aflara cine este cel care strabatea pustia, iesira toti ca unul ca...
Rugaciune ce se zice la toata boala luptatoare de moarte si vatamare a boilor, a cailor, a asinilor, a mularilor, a oilor, a caprelor, a albinelor si a celorlalte dobitoace. "Doamne Iisuse Hristoase, Ziditorul lumii, invredniceste-ne pe noi Imparatiei Tale, ca numai pe Tine singur, Stapane, Te-a...
Vai-urile sunt o forma de trezire a constiintelor adormite. Aceasta forma de evidentiere a pacatelor si a platii lor a fost folosita atat in Vechiul Testament, cat si in Noul Testament, insusi Mantuitorul Iisus Hristos fiind Cel care a rostit mai multe astfel de vai-uri, pentru cei ipocriti si...
Oamenii sunt tentati sa creada ca in zilele noastre nu se mai intampla minuni, cu exceptia acelor cazuri, extrem de rare, care ajung sa fie mediatizate si impartasite de mai multe si diverse comunitati. Ma numar si eu printre aceia care considara ca in vremurile noastre, adica a “vremurilor cele...
Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul (306 - 373) marchează slujbele Postului Mare. Cea mai cunoscută creație a acestui mare monah și scriitor, dar și una dintre cele mai importante rugăciuni ale Postului Mare se citește în cadrul slujbelor începând cu miercurea din săptămâna lăsatului...
În ce măsură ruperea de lume, lepădarea de viaţa deşartă, despătimirea şi înstrăinarea despre care vorbeşte Sfântul Ioan Scărarul în cartea sa ar fi teme valabile şi pentru omul din lume? Pentru omul din lume nu se poate pune problema înstrăinării spaţiale, nu se poate pune...
Evanghelia de astazi aduce o dovada minunata a Invierii lui Hristos, o dovada intarita prin credinta Apostolului Toma si impreuna cu credinta lui Toma, credinta altor mii de crestini de la inceputul istoriei mantuirii pana in zilele noastre.
Acum prin harul ei vom vorbi despre moartea sa şi despre mutarea ei din această lume la împărăţia veşnica; a asculta o astfel de istorie e bucuria şi lumina sufletelor prietene lui Dumnezeu. Când Hristos, Dumnezeul nostru, a vrut să o facă să iasă din această lume pe preasfânta şi...
Sfânta Cuvioasa Olimpiada este cinstita pe 25 iulie. Sfânta Olimpiada a fost numită după numele maicii sale. Ea s-a născut în Constantinopol din părinţi slăviţi şi de neam mare. Tatăl ei a fost unul din cei mai cinstiţi senatori, pe nume Anusie Secundul, iar maica sa a fost fiica sl...
Istoria așezământului românesc de la Locurile Sfinte începe în anul 1931, o dată cu hotărârea Guvernului Palestinian de a împărţi în parcele de câte 10 dumane (10.000 mp) terenul de pe malul drept al râului Iordan, în regiunea denumită Qaser al-Yahud
Aş vrea să vă mărturisesc un lucru..., cum să vă spun..., pare egoist, dar vă va fi de folos, dacă o să luaţi în considerare partea lui bună. Fiţi atenţi, v-am spus că n-am putut să pierd ocazia care mi-a ieşit în cale acolo, în pustietate, la Sfântul Nicolae. Nu venea nimeni...
Sfântul Ioan Rusul s-a născut într-un sat din Rusia, la sfârşitul veacului al şaptesprezecelea, pe timpul împărăţiei lui Petru cel Mare. Anul cel mai probabil al naşterii sale este 1690, şi aceasta deoarece sfântul a participat ca soldat la războiul pe care îndrăzneţul ţar l-a...